A pierdut Germania ”Al Doilea Război Mondial” ... în 1922 !?! Prima parte.

Germania la finele Primului Război Mondial era o țară încătușată ... avea o armată redusă, îi erau impuse mari limitări de armament etc. Dar cu toate acestea aveau cadre militare foarte bine pregătite. În același timp URSS-ul avea o situație total opusă: aveau milioane de soldați, era o țară care nu era supusă interdicțiilor dar în același timp avea cadre extrem de neprofesioniste. 

Așa că în 1922 la Rapallo este semnat un acord între aceste două țări. Germanii veneau cu tehnica și rușii cu spațiul de manevră (ne referim la componenta militară). Astfel că germanii instruiau cadrele armatei roșii și în schimb armata germană putea să se dezvolte și să-și producă unele arme în URSS. În același timp unități germane erau trimise în Rusia unde puteau să se antreneze liniștite (în afara supravegherii franco engleze) și puteau să-și testeze noile tactici bazate pe dezvoltarea panzerelor. 

Dar în același timp ofițerii germani aflați în Rusia erau în pericol de a fi racolați de către serviciile sovietice de informații ... și aceștia vor fi racolați. Astfel că locotenenții și căpitanii din 1922-23 au fost racolați de sovietici și aceștia în război vor fi colonei, generali ...

... va urma ...

Viziunea lui Viktor Suvorov asupra celui de-al Doilea Război Mondial

Viktor Suvorov / Vladimir Rezun

Viktor Suvorov este un pseudonim al lui Vladimir Rezun. Acesta este un fost agent GRU, care a dezertat în 1978. Suvorov a fost unul dintre primii oameni care au aruncat o lumină asupra activității serviciilor militare sovietice de informații. El susține că a citit documente privind conflagrația dintre anii 1939-1945 ... dacă aceste documente există și sunt reale, atunci istoria acestui război ar trebui schimbată total.

Rezun spune că Hitler a fost un pion în mâinile lui Stalin. Nu Germania a declanșat războiul ci Uniunea Sovietică. Stalin a făcut tot ceea ce i-a stat în putință să-l aducă pe Adolf Hitler la putere și să-i antreneze cât mai bine armata. Este cunoscut faptul că trupele de blindate germane s-au format și s-au antrenat în URSS, departe de ochii iscoditori ai occidentului. Strategia lui Stalin era simplă: armata germană trebuia întărită până în momentul în care ea va fi în stare să atace Franța.  În acel moment, Stalin se aștepta ca războiul în vest să dureze 2-3 ani. Iar după ce armatele germane și franceze se vor lupta între ele și se vor slăbi reciproc, Armata Roșie va porni la ofensivă. În acest fel Stalin spera că va cuceri întreaga Europă ... în fond în 1814 armata țaristă l-a învins pe Napoleon și a ocupat Parisul. Iar Stalin vroia să facă același lucru.

Dar un lucru neașteptat s-a întâmplat: armata franceză a fost învinsă în 40 de zile și nu în 700 de zile. Așa că planurile au fost devansate și Armata Roșie urma să pornească la ofensivă în iulie 1941. Dar, din păcate, Wehrmachtul în iunie 1941 a atacat URSS-ul. Planul lui Stalin nu a reușit, fiindcă armata germană era prea puternică și Armata Roșie nu o putea învinge singură. Așa că Stalin a insistat pe lângă SUA să deschidă un nou front în vest. Prin acestă decizie Stalin și-a modificat planul ... Armata Roșie nu va cuceri întreaga Europă ci doar jumătate din ea....

În mare parte, acestea sunt ideile lui Viktor Suvorov și nimeni nu știe dacă sunt adevărate sau nu ... dar eu înclin să cred că nu mințește. 

Vladimir Kirițescu - amintiri privind campania din 1941

Această mărturie adaugă încă o fisură în teoria ineficienței și proastei organizări a Armatei Roșii în 1941. Armata sovietică în 1941 era bine dotată și bine organizată...

Desert Storm vs Unternehmen Barbarossa

    Desert Storm (Furtună în Deșert) și Unternehmen Barbarossa (Planul Barbarossa) au fost două dintre cele mai interesante operațiuni militare ale secolului XX. Acestea merită să fie puse împreună și studiate în paralel pentru că situațiile, în care conflictele s-au desfășurat, sunt asemănătoare în foarte multe puncte.

     Nu voi începe să descriu amănunțit aceste operațiuni, pentru că nu este cazul. În aceste rânduri voi încerca să fac o analiză comparată a celor două conflicte.

·        Asemănări între Wehrmacht și U.S. Army

Armata SUA, la fel ca și Wehrmachtul, se afla în inferioritate din punct de vedere al numărului de soldați și al echipamentelor. Dar cu toate acestea US Army avea soldații mai bine pregătiți și avea echipament mai performant.

·        Asemănări între URSS și Irak

Irakienii, la fel ca și URSS, dețineau superioritatea pe front în materie de număr de divizii și al echipamentului. Ei aveau vaste cantități de armament și multe trupe la dispoziția lor.

·     De ce a căștigat URSS-ul războiul și Irakul l-a pierdut

Cadrele superioare irakiene erau foarte prost pregătite. Ei și-au masat trupele în Kuweit și S Irakului și nu și-au lăsat trupe de rezerve în zona Tallil și Jalibat. Ca urmare a acestei manevre trupele aliate au putut să execute o manevră de clasică de învăluire. Dacă trupe de rezervă erau postate în acea zonă războiul nu ar fi fost atât de scurt. Planul american de atac a fost o copie a Fall Gelb (Franța 1940).

O a doua greșeală a fost construirea unor fortificații puternice de câtre trupele irakiene în Kuweit. Ei se așteptau la un atac frontal aliat în acea zonă. Dar ei prin construirea acestor fortificații s-au expus unor bombardamente feroce aliate. O soluție ar fi fost ascunderea trupelor și a tancurilor în deșert și nu pe construirea unor zone fortificate.

De ce nu a pierdut URSS-ul războiul? Pentru că în mai 1941 ei și-au distrus fortificațiile și au adoptat tactica războiului mobil (ei au făcut această modificare datorită lecțiilor învățate ca urmare a războiului static dus de francezi). În plus sovieticii aveau rezerve strategice și oricâte trupe sau armament pierdeau puteau să le înlocuiască. O altă diferență constă în faptul că sovieticii aveau o conducerea militară care a dat dovadă de o gândire stategică și tactică deosebită.

În cele din urmă Armata Roșie în anul 1941 era mult mai bine dotată și experimentată decât vor istoricii să recunoască și ea a pierdut primele etape ale războiului datorită ferocității germanilor și nu datorită proastei organizări.

În cele din urmă un alt factor care a contribuit la succesul american a fost buna calitate a informațiilor militare. Datorită acestora, N. Schwarzkopf a creat un plan de atac foarte bun. În schimb germanii s-au bazat pe informațiile transmise de Canaris, care s-au dovedit a fi eronate, deci armata germană și-a alcătuit planul de atac pe baza unor informații false.

P.S. - Norman Schwarzkopf s-a născut din imigranți germani. Deci în cele din urmă există mai multe lucruri care leagă aceste războaie. 

Cât de slabă a fost Armata Roșie în iunie 1941? Prima parte.

Una din tezele fundamentale ale istoricilor, specialiști în WW2, spune că Armata Roșie în 1941 se afla la un nivel jalnic și era foarte slabă. De abia în anii următori se se va întări și va deveni mai eficientă... Nimic mai fals, pentru că în anul 1941, doar Wehrmachtul era mai bine pregătit decât armata sovietică. În aceste posturi voi încerca să demonstrez acest adevăr. Voi începe cu statistica și vom vedea câți germani au murit în primele luni ale operațiunii Barbarossa.

În timpul invaziei Franței (Fall Gelb) au murit 49.000 de oameni ( din 10 mai până în 25 iunie). Păi dacă franco-britanicii au reușit să ucidă așa mulți germani (la acea dată, aceste armate erau considerate a fi cele mai bune din lume ) atunci sovieticii (care aveau o armată patetică-cel puțin așa ni se spune astăzi) ar fi trebuit să doboare mult mai puțini soldați. Dar realitatea este alta...

În iunie 1941 mor 23.000 de soldați germani (în 10 zile), în iulie 1941 mor 53.000 de soldați, în august 56.000 de soldați. În decembrie 1941 mor 50.000 de oameni iar în ianuarie 1942 mor 55.000 de oameni.

Care este concluzia? Armata Rosie reușește să omoare la fel de mulți germani în iulie 1941 ca și în decembrie 1941/ianuarie 1942 (Marea Ofensivă de Iarnă). Armata Roșie nu era cu nimic mai slabă în iunie 1941 față de decembrie 1941/1942... vom mai reveni asupra subiectului...

Operațiunea Bagration. De ce a fost distrus ”Grupul de Armate Centru”?

• în acel moment (iunie 1944) armata germană lupta pe trei fronturi : frontul francez, italian și sovietic
• pe frontul vestic si sudic erau blocați circa 1.500.000 de soldați germani combatanți
• în 1944 Stavka a decis ca era momentul să riște și să organizeze o ofensivă de vară de mare amploare. Dacă reușeau, ei ajungeau lângă Berlin, dacă eșuau germanii puteau să ajungă în fața Moscovei. 
• în istoriografie se marșează foarte mult pe șiretenia armatei sovietice (maskirovka). Dar eu vreau să subliniez un alt fapt: conducătorii armatei germane au primit informații false despre poziția și intențiile sovieticilor și astfel au organizat un plan de apărare care folosea mai mult sovieticilor decât germanilor. Wilhelm Canaris și-a demonstrat încă o dată capacitățile... de trădare.
• din cauza acestor trădări s-a ajuns la următoarea situație: 800.000 de soldați germani urmau să înfrunte circa 2.000.000 de soldați sovietici. 500 de tancuri germane urmau să înfrunte 4000 de tancuri sovietice. 9500 piese de artilerie germane se confruntau cu 24000 de piese de artilerie sovietice și cele 800 de avioane germane se luptau cu 6300 de avioane sovietice.  Rezultatul este evident...
• dar oare ce s-ar fi întâmplat dacă trupele de pe frontul vestic și sudic ar fi venit pe frontul de est? Ce s-ar fi întâmplat dacă 2.000.000 de germani luptau cu 2.000.000 de sovietici și dacă germanii ar fi avut la fel de multe tancuri ca și sovieticii.
• Succesul operațiunii Bagration nu tine de genialitatea rusă. Grupul de Armate Centru nu a fost distrus pentru că generalii sovietici erau geniali ci pentru că un om din fruntea spionajului german trăda și dădea informații false generalilor săi.  Planul de apărare german a fost prost conceput și s-a ajuns la situația absurdă în care sovieticii să aibă superioritate de 1/9. Dar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că generalii germani erau incapabili ci pentru că aceștia își făceau planuri pe baza unor informații false.
• în concluzie putem să spunem că succesul operațiunii Bagration se datorează următorilor factori: retragerea unor unități germane de pe frontul de est pentru a întări frontul vestic,  existența unor cârtițe sovietice în eșaloanele superioare ale spionajului și ale armatei germane

Când a fost învinsă Germania?

În ce moment putem considera că Germania a fost învinsă. Sunt mai multe păreri și în general specialiștii sunt împărțiți în două tabere: unii consideră faptul că momentul Stalingrad (1942) a fost decisiv, iar alții cred că bătălia de la Kursk (1943) marchează începutul sfârșitului pentru Wehrmacht.

După părerea mea istoria militară a acestui conflict are trei etape:

1. septembrie 1939 - decembrie1941: dominația totală germană
2. decembrie 1941 - iunie 1944: remiza sovieto-germană
3.  iunie 1944 - mai 1945: dominația totală aliată

1. În această perioadă vorbim despre invazia Poloniei, Norvegiei, Franței și a țarilor balcanice. Tot atunci forțele germane invadează URSS-ul și acestea ajung în fața Moscovei.  Armata germană câștigă bătălie după bătălie și se pare că nimic nu poate sta în calea ei. Această perioadă este caracterizată de o dominație totală germană.

2. În decembrie 1941 armata germană este oprită în fața Moscovei, după acest moment urmând o contraofensivă sovietică. În 1942 are loc bătălia de la Stalingrad și aici avem același scenariu. Trupele germane înaintează, până când ofensiva își pierde din putere și are loc contraofensiva sovietică. Același lucru se întâmplă în 1943 la Kursk. Această perioadă este caracterizată printr-o remiză militară. Germanii nu au puterea să învingă definitiv Armata Roșie iar sovieticii nu pot organiza ofensive contra germanilor (doar contraofensive locale). În aceste trei bătălii principale (Moscova, Stalingrad, Kursk) nu avem un câștigător clar ci putem vorbi despre o remiză. Germanii nu-și ating scopurile și nici sovieticii nu au puterea să pună în pericol cu adevărat Wehrmachtul.

3. În iunie 1944 au loc două evenimente esențiale : invazia din Normandia și operațiunea Bagration. Rezultatul este dezastruos pentru armata germană. În vest ei pierd Franța iar în est Grupul de armate Centru este distrus. Acesta este momentul în care putem considera că armata germană a pierdut războiul. Tot acum putem să observăm faptul că Armata Rosie desfășoară prima sa ofensivă (până atunci a efectuat doar contraofensive) iar armata germană pentru prima data nu desfășoară o ofensivă de vară

Când a început ”Al doilea Război Mondial”?

Dacă ne punem această întrebare și dacă suntem onești, nu putem decât să ajungem la concluzia următoare: nu putem să vorbim exclusiv despre un singur război mondial ci despre două conflicte separate (cei drept ele se influențează reciproc). 

În mod clasic data începerii războiului este 1 septembrie1939, ziua în care Germania a atacat Polonia. Și cu toate acestea războiul este exclusiv european (până în decembrie 1941). La sfârșitul anului 1941, SUA intră în război contra Germaniei... dar cu toate acestea primele confruntări serioase între germani și americani au loc în 1943. Atunci despre ce conflict mondial vorbim? Din 1939 până în 1943 avem un conflict european, iar din acel an sunt implicate în conflict forțe americano-canadiene (mai avem și contingente coloniale, dar ele sunt insignifiante). Deci  în acest caz avem de a face cu un război civil european desfășurat între 1914-1945, în care se implică și armata SUA. În ultimă instanță putem vorbi despre un ”Război european pentru supremație” pentru că scopul conflictului a fost stabilirea unei singure puteri care să controleze spațiul European. Până în acel moment (1914) Europa era controlată de mai multe puteri (Concertul European) și din 1914 până în 1945 s-a încercat ruperea acestui concept și stabilirea unui singur centru al puterii. Ca și o finalitate a acestui conflict, după 1945 apare conceptul de Europa Unită - o entitate politică europeană suprastatală, care are rolul de a împiedica începerea unui nou război civil european prin stabilirea de strânse legături economice între statele europene și prin crearea unui bunăstări a cetățeanului european.

În Asia, în 1939 nu începe nici un război... și în acest caz putem vorbi despre un ”Război asiatic pentru supremație” Între anii 1914-1918 în această regiune nici nu a existat un război serios, aici au fost mai mult niște ”hârjoneli” războinice. Probleme serioase apar doar în 1931 când Japonia atacă China (problema Manciuriei). Acesta este al primul conflict al Războiului asiatic pentru supremație (scopul era controlarea Asiei S-V). Al 2-lea conflict este cel dintre SUA și Japonia și el viza controlarea Asiei de S-E. 

Deci când a început Al doilea Război Mondial? Dacă acceptăm această paradigmă, a războiului mondial, atunci el a început în 11 decembrie 1941, acesta fiind momentul în care SUA declară război Germaniei și Japoniei, astfel conflictele regionale (începute în 1939 în Europa și în 1930 în Asia) devenind mondiale. 

Dacă acceptăm formula ”Războiului pentru supremație” atunci conflictul în Europa a început în 1914 și s-a terminat în 1945. În Asia conflictul a început în 1931 și s-a terminat în 1945.

A fost războiul dintre anii 1939-1945 un ”conflict mondial”?

La școală suntem învățați faptul că 2RM (voi folosi această prescurtare pentru a desemna ”Al doilea Război Mondial) a început odată ce Germania a invadat Polonia (septembrie 1939) și a încetat odată cu capitularea Japoniei (august 1945). 

Dar studiind această problemă, am observat faptul că noi vorbim despre două războaie pe care le-am reunit sub cupola unui singur conflict. Conflictul din Europa nu a avut nici o legătură cu cel din Orient. Într-adevăr Germania și Japonia au fost aliați în ”Pactul Anti-komintern”(noiembrie 1936) și Pactul Tripartit (septembrie 1940), dar această cooperare politico-militară între cele două state aliate nu a existat. Alianța dintre ele era pur formală... ba mai mult decizia niponă de a ataca Pearl Harbour și de a începe o ofensivă în sud era contraproductivă pentru Germania. Era de preferat ca Japonia să atace URSS-ul, pentru a-și ajuta aliatul. Ea nu face acest lucru, ci atacă un stat care se afla în stare de neutralitate, astfel că pe lista dușmanilor Axei se adaugă încă un stat: USA.

De aceea împărțirea în Primul Război Mondial și al Al doilea Război Mondial este falsă. 2RM este o urmarea 1RM și trebuie să privim aceste două conflicte din perspectiva unui ”Războiul european pentru supremație” și a unui ”Război asiatic pentru supremație”. 

De ce a pierdut Wehrmachtul războiul?

Între anii 1939-1945 a avut loc cel mai sângeros război pe care umanitatea l-a cunoscut. Niciodată, până atunci, așa de mulți oameni nu au fost uciși în așa scurt timp. Și în mișlocul acestor confruntări un nume iese în evidență : Wehrmachtul. Această forță rămâne una dintre cele mai formidabile armate ale secolului XX și nu am greși dacă afirmăm că ea a fost cea mai bună armată a secolului trecut (din punctul de vedere al pregătirii, disciplinei și a tehnicii folosite). Cum a fost posibil ca cea mai bună armată din lume să fie invinsă de o armată formată din mujici inculți  sau din ”yanchei urbani”. Care au fost cauzele acestui eșec pentru armata germană ? Mulți au încercat să răspundă, unii având argumente mai bune (de exemplu sir B.H. Liddell Hart) alții folosind argumente cel puțin hilare (vezi aici). În rândurile de mai jos urmează să prezint principalele cauze (așa cum le văd eu) care au condus la înfrângerea Wehrmachtului.

Grupez argumentele mele în trei categorii principale:

1. Problema cantitativă 

2. Problema decizională

3. Problema informativă/contrainformativă

1. Problema cantitativă sau despre incapacitatea germană de a produce mari cantități de armament greu.

Vedem foarte clar că armata germană își păstrează capacitatea ofensivă până la sfârșitul războiului. În 1943 are loc ofensiva de la Kursk și în 1944 are loc ofensiva din Ardeeni. În ambele situații armata germană, în prima fază, reușește să spargă apărarea inamică, dar după un timp ofensiva este oprită și urmează un devastator contraatac inamic. Care este explicația ? Wehrmachtul în pregătirea ofensivei reușește să strângă materialele necesare atacului (=victorie) dar ei nu sunt în stare să înlocuiască materialul de război distrus de inamic (=oprirea ofensivei). Dacă industria germană ar fi putut produce armament greu în cantități comparabile cu SUA sau URSS situația ar fi fost cu totul altceva.