vineri, 30 septembrie 2011

Viziunea lui Viktor Suvorov asupra celui de-al Doilea Război Mondial

Viktor Suvorov / Vladimir Rezun

Viktor Suvorov este un pseudonim al lui Vladimir Rezun. Acesta este un fost agent GRU, care a dezertat în 1978. Suvorov a fost unul dintre primii oameni care au aruncat o lumină asupra activității serviciilor militare sovietice de informații. El susține că a citit documente privind conflagrația dintre anii 1939-1945 ... dacă aceste documente există și sunt reale, atunci istoria acestui război ar trebui schimbată total.
Rezun spune că Hitler a fost un pion în mâinile lui Stalin. Nu Germania a declanșat războiul ci Uniunea Sovietică. Stalin a făcut tot ceea ce i-a stat în putință să-l aducă pe Adolf Hitler la putere și să-i antreneze cât mai bine armata. Este cunoscut faptul că trupele de blindate germane s-au format și s-au antrenat în URSS, departe de ochii iscoditori ai occidentului. Strategia lui Stalin era simplă: armata germană trebuia întărită până în momentul în care ea va fi în stare să atace Franța.  În acel moment, Stalin se aștepta ca războiul în vest să dureze 2-3 ani. Iar după ce armatele germane și franceze se vor lupta între ele și se vor slăbi reciproc, Armata Roșie va porni la ofensivă. În acest fel Stalin spera că va cuceri întreaga Europă ... în fond în 1814 armata țaristă l-a învins pe Napoleon și a ocupat Parisul. Iar Stalin vroia să facă același lucru.
Dar un lucru neașteptat s-a întâmplat: armata franceză a fost învinsă în 40 de zile și nu în 700 de zile. Așa că planurile au fost devansate și Armata Roșie urma să pornească la ofensivă în iulie 1941. Dar, din păcate, Wehrmachtul în iunie 1941 a atacat URSS-ul. Planul lui Stalin nu a reușit, fiindcă armata germană era prea puternică și Armata Roșie nu o putea învinge singură. Așa că Stalin a insistat pe lângă SUA să deschidă un nou front în vest. Prin acestă decizie Stalin și-a modificat planul ... Armata Roșie nu va cuceri întreaga Europă ci doar jumătate din ea....
În mare parte, acestea sunt ideile lui Viktor Suvorov și nimeni nu știe dacă sunt adevărate sau nu ... dar eu înclin să cred că nu mințește.